VIATA PENTRU VIATA

VIATA PENTRU VIATA

Viata este un dar. Daruieste si tu!
Alatura-te programului nostru de donare sange in perioada 30 mai-3iunie2011!
Pentru inscrieri, trimite un mail cu numele, facultatea si anul la adresa voluntar.lit@gmail.com pana la data de 27 mai 2011 si afla cum poti salva si tu o viata.

...:)

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale 

 îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

 Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă;

 dragostea este binevoitoare,

dragostea nu pizmuieşte

 nu se laudă,

nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

 Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

 Dragostea nu cade niciodată.

....ninge iar....

"Afara ninge cu fulgi mari de nea,
Parca sunt lacrimile de pe fata mea...
Sunt atat de reci si dese,
Ca acesti fulgi ce se aseaza pe creste...
Inca iti mai pastrez fotografia intr-un vechi album,
Si o privesc deseori cand am ceva sa-ti spun.
As da orice ca aceea hartie sa prinda viata...
Oare mi-ai cere iertare daca-am fi fata-n fata?



Iti aduci aminte de focul ce ardea in semineu?
Departe,ascunsi de lume,eram doar tu si eu.
Iti aduci aminte de noptiile nesfarsite de iubire,
Pe care le-am trait trup si suflet langa tine?
De ce mai plang,ma intreb clipa de clipa,
Daca sufletul tau nu vrea sa ma mai simta?
Raspunsul il gasesc in lacrimile ce vor sa curga.
Inca te mai iubesc,inima salbatica si cruda..."

Sf Nicolae...:)

Sfantul Nicolae - Povestiri din Bucovina, Muntenia si Oltenia

Sfantul Nicolae se mai numeste prin unele parti din Transilvania si San-Nicoara sau Sa-Micoara.

Prin Bucovina se crede ca Sfantul Nicolae este al doilea sfant facut de Dumnezeu, ca sta alaturi de Parintele ceresc in stanga Lui, si ca in noaptea de catre Sfantul Vasile, Dumnezeu si cu Sfantul Nicolae stau la masa, aratandu-se lumii in lumina mare, atunci cand cerurile se deschid de trei ori.

Sfantul Nicolae orandueste soarele; cu privire la acest rost insemnat, iata ce scrie George Cosbuc:

 "Soarele e pus de Dumnezeu sa lumineze pamantul, dar el, ingrozit de rautatile cate le vede pe pamant si satul de acelas drum vesnic, intr-una vrea sa fuga si sa scape de vederea pamantului. Asa cum umbla el de-a curmezisul peste pamant, de la rasarit spre sfintit, tot isi schimba drumul si fuge cu rasarirea, cand spre miaza-zi, cand spre miaza-noapte, ca, doara-doara va putea ajunge odata sa faca sfarsit pamantului si el sa stea sa se odihneasca pe cer si sa nu mai aiba de incunjurat pamantul. Iar sfarsitul pamantului va fi atunci cand soarele va ajunge sa rasara de la sfintit si sa sfinteasca la  rasarit, adica tocmai intors de cum e  astazi.

Dar Dumnezeu nu voeste lucrul acesta si de aceea a pus strajer la miaza-noapte pe San-Nicoara si la miaza-zi pe San-Toader, ca sa tie calea soarelui si sa-l abata din cale.

Si ci-ca primavara ajunge soarele in fuga lui pe la San-Toader  si atunci ia cu el noua babe rele si aduce ploi si ninsori si prapadenii de vreme rea, ca doara-doara va scapa nevazut de San-Toader pe o vreme ca aceea. Si mai-mai sa-l scape San-Toader, caci soarele apuca sa fuga inainte ; dar atunci San-Toader, cu noua cai are sa se iea dupa soare si-l fugareste, il alearga sa-l prinda. Si fuge dupa soare treisprezece saptamani, si abia il ajunge colo departe-departe spre miaza-zi. Si cum il ajunge, il si intoarce dela miaza-zi spre rasarit.

Si se intoarce soarele si merge,merge spre rasarit, dar cand ajunge la locul lui cel oranduit de Dumnezeu, nu se astampara ci fuge inainte spre miaza-noapte, ca doara va putea fugi pe de cealalta parte. Si atunci ii iese in cale San-Nicoara si-l prinde, si-l trimite indarat. Si soarele iaras face ce a facut, si tot asa o pate intr-una cu San-Toader si cu San-Nicoara.

Dar odata si odata tot o sa scape el de pazitorii lui ; daca nu de San-Toader, dar de San-Nicoara tot o sa scape, ca San-Toader e tanar si are cai, dar San-Nicoara n-are cai si e batran".

Ziua data de Dumnezeu in stapanire este Joia. Cu privire la acest sfant, poporul nostru cunoaste urmatoarele povestiri :

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae prin Bucovina

Intai se aude prin Bucovina si se apropie de cea a Arhanghelului Mihail, cel ce a scos zapisul din manile Necuratului, si suna precum urmeaza:

"Dumnezeu a facut contract cu Nifartache, ca cei vii sa fie ai lui Dumnezeu si cei morti ai lui Nifartache. Dar vazand Dumnezeu ca e rau, a trimis pe Sfantul Ncolae sa intrebe cine poate lua contractul acela de la el. Sfantul Nicolae a stat treizeci de ani la poarta iadului. Il vede Nifartache si trimite pe un dracusor la dansul, sa-l intrebe ce vrea. Cand a ajuns dracusorul departe, Sfantul Nicolae l-a facut praf.

- Ei, da manios e, zice Nifartache ; - ia du-te tu, dara sa nu te apropii de el, a zis altui drac.

Acesta l-a intrebat de departe si Sfantul Nicolae i-a spus. Atunci Nifartache i-a raspuns :

- Numai acel ce se va naste din Duh sfant va putea sa-l ia.

Dumnezeu a trimis duhul sau de s-a nascut Domnul Hristos.

Cand a fost Domnul Hristos de treizeci de ani, a mers si l-a luat si de atunci au ramas oamenii sa fie judecati dupa pacatele lor".

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae in judetul Suceava

A doua povestire se aude in jud. Suceava si are urmatorul cuprins :

"A fost odata ca nici o data, ca daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Ci-ca era odata un om sarac, lipit pamantului. In bordeiul lui facut in pamant si rau coperit, nu era decat o laita goala si ingusta, un cuptor spart, in care cand si cand ardea cate un taciune de foc, prin fundul caruia soarecii jucau tananica, si intr-un cui de lemn deasupra unei feresti mici si carpite cu hartie in loc de geamuri, in perete, era agatata o icoana veche mancata de cari, afumata si cu boielile sterse, la care se inchina crestinul dimineata si seara : iconita aceasta purta chipul lui Sfantul Nicolae.

Nevoies ca vai de capul lui, singur pe lume, caci femeia si-cei doi copii ii murisera de holera, omanasul nostru ajunsese la aman ; n-avea macar nici cu ce sa-si tie zilele, ba n-avea chiar nici ce sa manance. Lihnit de foame, cu matele chioraind, bolnav de vatamatura si de care adesea suferia, ghebos si cu manile bagate in brau, se trase pana la crasma, ca sa roage pe crasmar sa-i imprumute cateva parale, fagaduindu-i ca-i va lucra pentru ele, sau cand se va inchipui, le va da cinstit inapoi. Crasmarul insa nu-i dete nici un ban; ba chiar nici de-ale gurii nu-i dete nimic, macar ca vedea ca pentru ea voia crestinul sa se indatoreze ; el, nici una, nici doua, il inteti la munca, caci bogatul nu crede celui sarac. Bietul om ar fi muncit el, ca doar nu era crescut in divan de puf, si cu munca traise si pana atunci, insa nu gasia la nimeni de lucru, stii, ca iarna, cand omul risipeste ce-a strans toata vara.

Amarit pana in suflet, mai flamand decum era, se intoarse inapoi la bordiesul lui, blastamandu-si zilele si ceasul in care l-a facut maica-sa.

Da el sa se culce, - as! Haina de foame nu-l lasa de loc in pace ; trebuia - vorba celuia - "sa dea deadreptul, nu ca cu saracia, sa poti incunjura satul". Fel si forma se gandeste el   ce-i de  facut. Incotro se intorcea, incotro se abatea cu gandul, tot de saracie si de goliciune dadea; sa moara de foame, ca pitigoiul de ciuda, ii mai ramasese sarmanului om!

Cum pe ganduri era dus, ce sa faca si ce sa dreaga ca sa se puie la cale cu dusmanul ce-l scotea din casa, vede in cuiu icoana la care se inchina. Fara multa chibzueala, pune mana pe ea, o sterge de colb, face cateva cruci, o saruta, isi iea sumanul in spate si sufland din pumni - caci uitasem sa va spun ca era iarna, - iese pe usa cu gandul ca sa se duca la crasmar si sa puie icoana zalog pentru ceva de-ale gurii.

Crasmarul, de odata se mai codia, dar vazand ca bietul om e la aman, scoase din tejghea o pane uscata ca lemnul, si o dete omului pentru icoana cu invoeala cu peste vreo saptamana sa-si scoata zalogul.

Omul, luand panea, o inghiti in cateva inghitituri, trase dusca apoi o ulcica de apa spre a o indesa pe gat, si dupa ce facu cateva cruci multamita Cerului ca-si mai astamparase putin sicreata de foame, iesi si se duse acasa, caci amurgise bine. A doua zi disde-dimineata apuca in lume ca sa se vare la sambrie unde va gasi, lasand bordeiul in stirea Domnului.

Crasmarul din sat avea o sumedenie de baieti rai si obraznici, de ocarau pe om. Intr-o zi, satanele, fara stirea crasmarului, se varara in tejghea, unde obicinuit el tinea zaloagele de prin sat, lasate pentru bautura, si vazand icoana Sfantului Nicolae, - o scandurice neteda si buna de jucat, o luara de unde era pusa, ii acatara un protap de ata si o taraiau prin casa, puind pe ea jucariile lor si tragandu-le cu sania.

Tocmai atunci intra si crasmarul cu un drumet ce se abatuse pe acolo ca sa bea un pahar de rachiu, caci era ostenit de cale si lihnit de foame.

Pe cand drumetul imbuca din merindele ce avea cu el, tragea cu coada ochiului si la copii cum se jucau, si vazand ca saniuta lor e o icoana,  nu-l rabda inima si zise crasmarului :

-  Bine, mai crestine, de ce lasi baietii   sa-si   faca   ras   de   o icoana? Desi-i afumata, veche si roasa de cari, da!  tot icoana este, ca doar nu degeaba a stat in biserica 40 de zile si a sfintit-o popa !

-  Ma,  dracilor, de ce v-ati apucat? racni crasmarul la copii. Fa Palaghie!   de ce pustia   nu   bagi   de   sama   de   ce   s-au   apucat satanele ?

Femeia raspunse ca fusese invaluita cu treaba, ca n-a luat sama cu ce se jucau ei si ca a fost bucuroasa ca se joaca ei in de ei, fara sa-i mai hueasca in cap.

-  De unde o   ai ?,   zise   drumetul,   care-si   puse-n   gand   s-o cumpere de la crasmar   si sa scoata din locul batjocoritor  un  lucru sfant, ca de ar fi a dumitale, ai pune-o in rand cu celelalte.

-  De la un rau de cane de-aici din sat.   A pus-o acum vreo patru saptamani zalog pentr-o pane, ca-l lua naiba de foame, si   s-a dus dracului si n-a mai venit sa-si scoata odorul.

-  Si cat ceri pe ea, sa mi-o dai mie ;    ca daca   si-a   pus   el icoana zalog pentr-o pane, nu purta grija, ca nu mai vine sa si-o scoata.

-  Da-mi un puisor si nati-o !

 Drumetul plati puisorul, lua icoana, o sterse bine de glod, caci era toata plina, cum o taraisera baietii pe jos si dupa ce plati si bautura, iesi si se duse.

 El era tanar si frumos, voinic si darz. Muncea ca sluga la un negustor dintr-un sat si era om cinstit si sluga credincioasa, cum nu prea gasesti   azi.

 Cum ajunse acasa la stapan, puse icoana intr-un cui, deasupra patului unde dormia el, fara a mai povesti ceva despre ea, si-si cauta de lucru. 

Trecusera saptamani de la cele povestite, si-ntro zi vine la negustorul unde sedea baietanul un mosneag ogarjit si batran ca lumea. El se ruga de negustor sa-l primeasca si pe dansul la casa lui, ca-i iarna, si n-are unde sa se oploseasca ; pentru binele ista, se indatoreste sa-i faca orice treaba, dupa puterile lui; de sambrie, nici vorba nu fu. 

Negustorul, se vede, era om milos, caci primi pe mosneag printre casnicii lui. Mancarea tot avea sa i-o plateasca mosneagul cu munca, ca desi era alb ca varul, dar era ros si voinic, - voinicie, se intelege, ca la oameni batrani.

De la venirea mosneagului, dugheana negustorului gemea de lume. Cu mosneagul parca venise si norocul negustorului. Musteriii nu-si dadeau rand. Unul iesia, trei-patru intrau. 

Vindea si negustorul, si femeia, si baietanul si tot nu mai puteau dovedi; ba cate odata si mosneagul le venia in ajutor, caci musteriii curgeau. Intr-o saptamana, negustorul ramase fara marfa. Piperul, lulelele, ciubucele, margelele, covrigii, roscovele... si tot ce avea mai de sama negustorul, nu mai ramasera, dugheana era mai goala: de marfa. Trebuia numai decat sa plece cineva dupa alta. Cum musteriii curgeau la dugheana lui, ii trebuia lucru mai bun, marfa mai scumpa, mai de pret.

Pe cine sa trimita ? Baietanul era el vrednic, nu-i vorba, dar tot nu se facea lucrul ca atunci cand e stapanul.

Sa se duca el, nu putea, ca mai facea si alte negustorii de unde nu putea lipsi. Ce era de facut ? Marfa trebuia sa aiba, ca altfel pierdea  musteriii.

Sfatuindu-se intr-o seara cu femeia, isi luara de sama sa trimita tot pe baietan ; cu el insa sa mearga si mosneagul, fiind om batran si cu glagori in  cap.

Pregatiti de drum cu cara si cu bani de-ajuns, mosneagul si flacaul pornira dupa marfa. Peste trei zile ajunsera intr-un targ departat. Aici se rapad dupa marfa, dar negasind pe gustul lor, fiind rea si scumpa, pornesc inainte. Dupa vreo cateva zile, - ca atunci nu mergeai iute ca azi cu carul de foc, ajung in alt oras. Nici aici nu dau de marfa cum cautau ei. 

Se hotarasc atunci sa treaca-n alta tara. De bilet de drum nu te intreba atunci ca azi si deci n-aveau nevoie de el. In tara straina ajung intr-un oras bogat si frumos; si cum trag la gazda, baietanul lasa pe mosneag sa caute de boi si de cara, iar el fuge sa traga o roata prin targ. Da, pe semne era si el negustor, ahotnic de-a sti si a afla cum stau si  cum  merg toate. 

Umbland el ochind prin targ, vede intr-un loc o imbulzeala de oameni : un huiet si niste soldati trambitau si bateau darabana. Dupa ce se potoli huietul si incetara trambitele, un crainic imparatesc striga cat ii lua gura :

-  Cine la  noapte va strajui in biserica imparateasca, va primi rasplata  de la imparatul un sac cu galbeni. 

Baietanul, fara sa mai intrebe ceva pe crainic, cand auzi ca e vorba de un sac cu galben, zimt sori rotunzi, buni de facut negus¬torie cu ti, se duce de istoriseste  mosneagului tot ce auzise.

-   Ei,  dragutul  mosului,  nimeni  n-are sa se duca sa strajueasca in  biserica,  caci acolo se petrec de   multa   vreme   lucruri   ascunse. De vei asculta de mine,  numai dumneata vei putea   sta   la   noapte de straja. 

Apoi mosneagul dascali pe baietan ce trebue sa faca. El se duce mai intaiu la imparatie, caci se vede ca ei nemerisera dupa marfa tocmai in orasul unde sedea imparatul, si spusese crainicului imparatesc ca vrea sa-si cerce norocul si ca la noapte va sta-n biserica de straja; vestea aceasta fu primita cu mare bucurie de imparat, care-i dete blagoslovenie sa-si cerce norocul.

Iute apoi fuge-n medean si cumpara un sac de pane uscata ce-i iesise inainte, caci se facea seara. Se duce la biserica, o dumica marunt cu cutitul si o presura prin prejurul bisericii, prin pridvor, prin clopotnita, prin biserica, pana la usile imparatesti, iar el se puse la cetit psaltirea, evanghelia si vietile sfintilor celor mari. Asa il invatase mosneagul sa faca, daca vrea sa scape teafar. El ii mai spunea sa fie voinic si cu indrazneala ; si daca e puiu de lele, sa se duca, iar de nu, sa nu-si mai cerce norocul, ca l-or gasi pe el altii teapan in  biserica.

Cand pe-amurg, numai ce aude imprejurul bisericii o rontaeala, un hodorogit si o miorlaeala, ca cum ar fi fost o potaie de ursi. Cu cat huietul se apropia, cu atat baietanul cetia mai cu foc, ca desi era sluga, stia si carte; invatase psaltirea si ceaslovul sa se faca popa, dar nu-i cantase cocosul sa manance colaci. Din pridvor si clopotnita, ajunse in biserica. Baietanul cetia intr-una la psalmi si evanghelii cat un mitropolit, si matahala ce se ospata cu panea dumicata, inainta spre el. Cand sa puie laba pe dansul, numai ce se aude cantecul unui cocos si pace ! nu se mai aude nimic; matahala pieri si  biserica ramase   curata.

Sa nu ma intrebati cineva ce era acea matahala, ca nu va spun, pana ce nu veti auzi sfarsitul din poveste, ca de aici tot mai este. Cum se crapa de ziua, oamenii imparatesti venira sa vada ce s-a facut cu baietanul, si cand l-au gasit viu, nevatamat, in brate l-au dus la imparat. Imparatul, dupa ce l-a daruit cu sacul cu galbeni, si dupa ce l-a intrebat cine-i si de unde, l-a rugat cu lacrami in ochi ca sa strajueasca si a doua noapte-n biserica.

Baietanul, cam pe ganduri, fagadui imparatului, tot pe aceeas plata, sa ramaie in biserica si noaptea a doua. Sa temea insa sa nu-l probozeasca mosneagul care, pentru greseli, se facea para de foc si intr-una-l  morocania.

Mosneagul insa se bucura cand il vazu pe baietan.   II  invata  ce-i de facut si-n noaptea a doua. Si cu sfatul   lui,   o scoase  baietanul la bun capat si pe aceasta.

Imparatul se tinu si el de cuvant dand baietanului plata cinstit, dar rugamintele lui ajungeau la ceriu catre baietan, ca sa strajueasca si noaptea a treia. Povesti baietanului pataraniile ce avusese cu ma¬tahala, zicandu-i ca daca l-a invrednicit Cel-de-sus sa scape viu nevatamat in doua nopti, il va ajuta si-n noaptea a treia, caci trebue acum sa se aleaga intr-o parte. 

Baietanul nu se prinse de-odata ; el nu vru sa fagadueasca pana mai catre seara, caci voia sa intrebe pe mosneag ce-i de facut. Lua sacul cu bani si se duse la el, povestindu-i si intamplarile noptii a doua precum si rugamintele imparatului care-i fagaduise una din cele doua fete si imparatia toata, de-l va scapa din primejdia noptii a treia. 

Mosneagul, bun la inima si cu dragoste fiiasca catre baietan, il sfatui ce trebue sa faca pentru a scapa si din primejdiile noptii a treia si se duse dupa trebi, iar baietanul se duse in medean, si cum ii iesise inainte un sac cu pasat, il si cumpara indata, il duce la biserica, si fiindca mai era vreme, dete o fuga si instiinta pe imparatul ca e hotarat sa ramaie in biserica si-n noaptea a treia. 

Cand auzi imparatul asta veste, nu mai putea de bucurie, caci ce-i mai dulce in lumea asta decat a trai imbelsugat in toate ! Baietanul iute se intoarse la biserica si se puse pe treaba.

Presara pasatul, - meiul, - cum presarase panea in noaptea, intaia si bucii dumicati in noaptea a doua, iar el se puse la cetit; de asta data nu mai cetia in strana mare, ci pe sfanta masa in altar. Cetia baietanul cu asa duh plecat si cu atata smerenie, de parea ca-i un palimar.

Cum amurgi bine, incepu sa se auda pe cararea ce duce la biserica, prin pridvor, prin clopotnita, in biserica si in toate partile acelas sgomot, aceeas rontaeala ca si in serile trecute. De astadata dihania, pe care baietanul n-o vazuse la chip, era mai silitoare si mai mancacioasa.

Gatind de lucru prin biserica, numai se trezeste baietanul ca ea deschide usa altarului. Cand il vede, sare la el sa-l prapadeasca. Baietanul, galben de frica si rece ca ghiata de spaima, statea cu ochii bolditi si se uita cum ea deschide usa. Odata cocosul canta si matahala, mai inainte ca el sa inceapa, pune laba pe flacau. Flacaul   o loveste   c-un   bat ce-i daduse mosneagul,   ea   ramase   incremenita locului,  ca o stanca, fara sa se poata misca din loc.

Racnia slutenia de se cutremurau ferestrele ; din loc insa nu se putea urni. Matahala avea forma unei femei inalte si paroase, parul pana-n picioare de lung, cu ochii ca de foc, din cari iesiau scantei, si din gura para de foc. Era neagra si atat de urata, de nu-ti mai venia sa te uiti la ea.

Baietanul statu cu ea-n biserica, fara sa se clinteasca din loc, pana dimineata. Cand venira oamenii imparatului si-l gasira iaras teafar, ba inca pazind acea dihanie spurcata, isi facusera cruce si alergara de spusera imparatului cele ce vazura.

Fuga imparatul si imparateasa la biserica. Matahala cand i-a vazut, se smucia, racnia si se svarcolia ca broasca-n gura sarpelui ; de geaba se chinuia spurcata, ca din loc nu se putea urni.

Cand si-au vazut imparatul si imparateasa fata in asa stare,- caci ea era blastamata de o tina a se face asa si a-i manca si pe ei, - incepura a plange, de curgeau lacramile lor parau.

Se dadu veste-n toata imparatia, si adunandu-se preotii, mitropolitii si patriarhii, incepura o slujba frumoasa si un sobor cum nu mai fusese.

Cand era in toiul slujbei, iaca si mosneagul vine la biserica. Cum il simteste slutenia, tot spre el da ca sa-l prapadeasca ; se vede ca pocita ii cunostea puterea. In tot timpul slujbei baietanul statea langa matahala, care se mai muiase, si pe care o carpia cu batul cand se obraznicia.

Dupa ce sfarsi slujba, dupa ce-i cetira moliftele de deslegare, mosneagul se vara prin fetele cele mari, imparatesti, se duce la baietan, ii ia batul din mana si trage dihaniei de femei un bat cat putu el. Ce sa vezi! De odata iesi din matahala para rosie ca focul si parul cel lung de pe trup ii cazu. Din urita si pogoana ce era, se facu asa de frumoasa, de nu mai era alta ca ea in lume si-n soare. Fata imparatului ramase curata, povesti celor de fata cate patimise dela blastamul zinei pana atunci. 

Imparatul darui baietanului fata si imparatia si facura o nunta cum nu se mai vazuse niciodata. La ea fura poftiti si negustorul si  nevasta unde slujise baietanul.

Veselia fu mare in toate partile.  Mosneagul dupa ce se sfarsi nunta, la care jucase si el ca un holteiu, chema la el pe flacau, pe fata, pe imparat si pe imparateasa si cu tot sfatul lor si dupa ce le spuse ca el e Sfantul Nicolae si ca facuse asa cu baietanul pentru inima sa blajina, fara rautate, se apropie de fata imparatului si-i trase trei palme.

Mosneagul se facu nevazut, iar din fata iesira trei draci negri si urati de se dusera in pustiiu, departe de noi sa fie".

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae in Oltenia

O varianta a acestei povestiri o intalnim si in Oltenia, in urmatoarea cuprindere :

"Ci-ca a fost un om sarac lipit pamantului. De sarac ce era, n-avea nici mata la batatura, nici catel, nici purcel, nimic odata, nimic pe sufletul lui, decat o cerga rupta de care se tineau lartoanele sir; o treanta de rogojina si Icoana Sfantului Niculae.

Ast om, dupa ce era sarac, avea si un card de copii marunti : tot ulcele de   fete.

- Copiii sunt saracie la casa omului, isi zicea Romanul nostru; totus in fiece an nevasta ii trantia cate-un dolofan de copil, de credeai ca e scris, nu altceva.

Se luase de ganduri bietul Roman, care ajunsese de pomina peste teri si mari.

Intr-una din zile, vazand ca o sa-i moara de foame copiii, s-a dus la un carciumar si a pus icoana zalog pentru doua oca de malaiu, ca alt ce era sa faca ? Haina o detese, cum o capatase, pe rachiu.

Carciumarul arunca icoana sub tejghea de unde o ieau copiii si legand-o, au inceput a o face carut.

Un om al lui Dumnezeu, oprindu-se la carciuma, sa iea un rachiu, asa din picioare, vede copiii tarand icoana prin praf,-icoana sfanta, - pe, care o cumpara de la carciumar, platind datoria pentru care fusese zalogita. Se duse acasa si atarna icoana in cui.

In toate zilele se inchina baba acelui om la ea si se ruga sa-i ajute ca sa  vada negustor pe singurul fecior,  dupa sufletul ei. 

La ast om nemereste un mosneag, care indemna pe danacul babei sa se faca negustor,  sa  puie pravalie. 

Se duc amandoi dupa marfa. Umbland ei prin balciu dupa marfa, aud toba si pe unul care striga :

- Cine se gaseste sa doarma noaptea in manastirea de langa curtea imparateasca, va lua un sac de galbeni.

Danacul nostru, invatat de unchias, isi iea inima in dinti si se duce in altar apucandu-se de cetit vanghelia. 

Peste noapte vine o matahala sa-l manance, dar cand sa ajunga sa puna laba pe el, cocosul: "cucurigu !" Si de odata piere, parc-a intrat in pamant.

Mare-i fu mirarea imparatului cand afla dimineata ca danacul e viu nevatamat. imparatul i-a platit, dar i-a spus ca daca va sta si a doua noapte acolo, va primi dimineata cinci saci de galbeni.

A luat voinicul si cei cinci saci.

Pentru a treia noapte imparatul i-a fagaduit imparatia si pe fie-sa de nevasta. Baiatul s-a dus si si-a luat un bat dela mosneag ; apoi a intrat in altar. Cand a venit matahala, a lovit-o odata de i-au sarit ochii, de a ramas oarba bustean.

Dimineata, a treia zi, cand a venit cu imparateasa si fie-sa si au vazut pe voinic sdravan, au incremenit si au laudat pe   voinic.

Pe cand stau ei in biserica, vine si mosneagul, se strecoara prin lume pan la matahala si-i trage trei ciomege. Din ea ies trei draci...

Matahala fusese fata unui craiu vestit pe pamant, si fiindca intorsese vorba parintilor, a fost blastatnata sa se faca stafie. 

Pe fata imparatului, cand o vede flacaul asa de frumoasa, de pica, o indrageste si o iea de.nevasta, si fac o nunta de se duce pomina. Nas la nunta, mare minune de n'o fi fost mosneagul care tocmai in urma a spus ca este Sf. Nicolae...".

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae in jud. Muscel

O varianta a acestei povestiri o gasim in jud. Muscel, in urmatoarea cuprindere :

"Era odata un biet crestin, care saracise nevoie mare. Nu avea nici dupa ce sa bea apa. Ce sa faca si incotro sa apuce? Mai avea un singur odor in casa. Stiti ce ? Icoana lui Sf. Nicolae.

- Ia sa vanz icoana asta ; poate-mi mai impac nevoile. Si pleca la targ. Pe drum se intalneste c-un Turc.

- Ce faci cu ala, be ?

- Mi-e de vanzare, boierule !

- Pai, ce e aia ?

- Sfantul Nicolae, boierule.                         

- Si ce trebue la voi ?

- Pazeste casa si toata averea.

- Mare minune ! Apoi trebue la mine, bre, un sluga ca ala.

- Daca-ti trebue, cumpara, jupane!   ii zice   crestinul.

- Si ce mananca el ? mai intreba Turcul.

- Untdelemn,  boierule.

- Pai cum il mananca ?

- II pui intr-o candela si o aprinzi; il pui apoi in perete si pui candela langa el.   Si   vezi ?   Asta   e   mancarea  si   bautura   lui.

Turcul se mira ce se mira; pe urma se tocmeste, da parale si cumpara icoana dela Roman, care-si vede de cale indarat spre casa, unde-o fi fost.

Acu, Turcu n-avea nevasta, n-avea copii, n-avea sluga. Manca la o carciuma. Cum ajunge acasa, pune icoana in perete, dupa po-vata crestinului si aprinde candela. Apoi pleaca sa manance si lasa usile descuiate.

- Bre,   Nicolae,   zice   el   icoanei, - eu   ma duc;   tu   ingrijeste de casa, sa nu ma fure cineva.

Icoana asculta si tace, iar Turcul isi vede de drum.

Cand vine acasa, ce sa-i vaza ochii ? Minune, nepoate ! Nicolae pazise bine casa si nu se furase   nimic.

A doua oara tot asa, si tot asa si a treia oara, cand n-a nimerit la casa Turcului nici un om cu mana lunga.

Intr-o zi insa, cum sta Turcul si manca la carciuma de care vorbiram, iata se apropie de el niste talhari si tocmai atunci il intreba unul din prieteni;

- Bine ma, vedem ca te zabovesti mult la carciuma; pe cine lasi acasa de nu duci nici o grija ?

- Pe cine ? Asculta, bre! Am cumparat o sluga ; il   chiama Nicolae. L-am pus acolo si am lasat deschis pe dearandul,   ca   Nicolae pazeste bine toata averea.

- Ia sa vedem, ma, ce sluga o fi   aia,   zic talharii   intre  ei, cand aud. De-o fi mai mic, ori mai prost, sa luam si noi cate ceva. Stii, Turcul e putred de bogat.

- Stiu. Hai mai repede.

Si se duc la casa Turcului. Acolo, usile decuiate si in casa nici o sluga. Dar icoana si candela aprinsa dinaintea ei.

Ii jefuesc casa, se incotosmeaza cu tot ce pot duce, si p-aici le e drumul.

Cand vine Turcul si vede jaful, Doamne, Doamne ! Se iea cu manile de par. Se vaita, cauta-n sus, cauta-n jos si tot cerceteaza el mereu, dar pe icoana tot nu se supara.

 - Be, Nicolae, zice el,-tu ai adormit. Te-a furat somnul, pe semne, si vezi ? Mi-au jefuit talharii casa. Asa o pazesti tu ?

Neculae insa asculta si  tace.

- Nu raspunzi? Uite, be Nicolae, zice,- eu te iert;   tot iti dau de mancare si nu-ti imputinez tainul. Dar baga de sama sa nu mai dormi alta data si sa fii tot cu ochii in patru.

Zice astea, pune undelemn in candela si o aprinde, lasa iar usile deschise si pleaca. La carciuma, unde erau si talharii, spune ce i s-a intamplat si ca, de randul asta, a spus lui Nicolae sa nu mai doarma. Talharii insa, cum aud, si pricep cine-i Nicolae. incep sa faca haz si sa se tainueasca.

- Hai, mai fratilor, iar la jaf. Sa-i luam   ce   a   mai   ramas ; ba sa-i luam si pe Niculae !

Dau ei fuga, dar urciorul nu merge de multe ori la apa. Uitasera oamenii ca

Cine are mana lunga,

Pierde si ce are-n punga.

Cand au sosit la casa Turcului, au cotrobait incoa si incolo, cum le era obiceiul si au strans in mijlocul casei tot ce au gasit, iacand vreo trei motoasce. Apoi s-au repezit cu totii si au pus mana pe icoana. Dar atunci ce sa vezi dumneata, nepoate ?

Intind ei in sus, in jos, la dreapta, la stanga... Asi! De surda se trudiau. Sa mai poata ei lua manile de pe icoana ? Ori sa se mai carneasca din loc ? Nici vorba. Ii incremenise acolo Sf. Nicolae.

Se plang talharii, sbiara, tipa, se tot svarcolesc si tin asa pana seara, hat  tarziu.

Atunci iata ca soseste si Turcul.

- Ha, ha, ha ! Voi mi-ati jefuit casa ? racneste   el  cat poate si tot blodogoreste pe talhari, de intrasera   aia   in   frigurile mortii.

 Si incepe sa se uite urat si sa puie mana pe o  patachie. - Bine, be, Nicolaie !  Bine ca   i-ai   prins!   Am   sati   maresc tainul.

 Talharii insa plangeau,  de saria camasa de pe ei.

 - Iarta-ne, jupane, se roaga ei, - iarta-ne, ca nu mai facem si iti aducem tot ce am luat,  ba si tot ce mai avem cu noi. N-am stiut ca Nicolae al dumitale ne-o pune la ciochina.

Se roaga ei, se roaga mult si bine, pana ce i se face mila si Turcului, si se roaga si el de icoana

- Iarta-i, be, Nicolaie, ca-mi aduc tot ce au   furat,   ba   inca mai dau si pe deasupra !

Si-atunci, ce sa vezi dumneata! O lacrima pica din ochii sfantului si... minune! Talharii pot sa ridice manile si sa se desteleneasca. S-au dus intr-un suflet acasa si au adus tot ce luasera si nu luasera. Apoi au cazut in genunchi inaintea icoanei, multumind cu lacrimi Sfantului Nicolae ca i-a iertat si i-a izbavit din amortirea si pedeapsa in care cazusera.

Iar de-aici inainte n-au mai furat si s-au facut si ei crestini in randul oamenilor cum se cade.

In sfarsit, a treia povestire, care ne arata deasemeni dragostea lui Sfantul Nicolae pentru oameni si grija ce le-o poarta sfantul, inainte de a face vreun pacat, se aude prin jud. Tecuciu si are urmatorul cuprins:

Era un crestin odata, care avea trei fete mari. Si trei fete mari, stim astazi ce insemneaza : trei pietre de moara, cari nu se pot urni din casa cu una, cu doua.

 Si omul acela era fara seaman de sarac, insa pe langa saracie, ii mai punea si dracul bete-n roate la toate treburile cate le incepea, -asa ca mai in fiecare zi se pomenia ca n-are cu ce potoli foamea celor din casa lui. 

Vazandu-se sarmanul intr-atat de stramtorat, se gandi in toate chipurile si nimic nu-i trecu altceva de facut prin minte, decat ca trebue sa-si trimita fetele dupa castig

- Cum o sti !

Si lesne se-ntelege ce vrea sa zica treaba asta pentru o fata : sa castige banul cum va sti !

 Dar Sfantul Nicolae aflase despre aceasta,   asa   ca  in ajunul zilei dintai, cand fata cea mai mare trebia sa-si   pangareasca   cinstea,   arunca in casa omului sarac o punga plina cu  150 de galbeni. Gasind banetul acesta, omul nostru s-a minunat si a zis:

- Acesta-i norocul fetei mai mari; e-al ei castigul acesta!

A luat-o, i-a gasit un barbat bun,- ca-i era lesne treaba asta acum,-a maritat-o si fata s-a dus la casa ei.

 Dupa aceasta mai trece ce mai trece si zilele negri vin.din nou. Ce sa faca bietul om ? Nimic alta, decat sa faca vant fetei de-a doua, dupa castig.

- Sa castige ea, cum va sti !

Dar Sfantul Nicolae i-a trimis si acesteia tot 150 de galbeni.

 Se face si nunta a doua, si cand urma sa plece in calea pacatelor a treia fata, cea mai mica, omul se pune pandar si cand Sf. Neculaiu veni la fereastra ca sa svarle in launtru cea suta si jumatate de galbeni, omul il apuca de poala hainei si-i saruta picioarele. Da Sf. Neculaiu il indeparta si-i zise :

- Nu-mi multami mie, ci lui Dumnezeu, ca numai Dumnezeu este purtatorul gandurilor bune.

 Si de atunci omul cel sarac, cu cele trei fete maritate, se calugari si sluji pana ia sfarsenie Sfantului Neculaiu.     

In afara de acestea, se crede ca Sf. Neculaiu este brodariu-podar-mare si calauza si sprijin celor ce umbla pe ape.

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae in jud. Tecuci

Prin jud. Tecuciu se aude urmatoarea povestire:

Sfantul Nicolae se spune ca a fost corabier, indeletnicindu-se cu negotul pe apa si cu prinsul pestelui. Intr-un rand, starnindu-se o furtuna mare, corabia lui s-a pravalit in apa si o multime de oameni s-au inecat, scapand dintre toti numai dansul. Atunci Sf. Nicolae a inceput sa se roage fierbinte lui Dumnezeu si Dumnezeu s-a milostivit si toti cei inecati au inviat.

Acestia, in urma, au inceput sa se inchine lui Sf. Nicolae, l-au facut sfant si astfel l-a primit si Dumnezeu in ceata alesilor lui .

In Ghizdarestii Dobrogei, precum si prin alte sate dunarene am auzit pescari rostindu-i numele in clipe de primejdie sau chemandu-l intr-ajutor pentru mai tarziu.

Prin Bucovina se zice ca Sfantul Nicolae a oprit apele potopului chiar, cari cautau, dupa invaluirea pamantului si prapadirea fumii, sa innece si corabia lui Noe.

 Au inteles, prin urmare, praznicele si petrecerile pe cari le fac in aceasta zi cei ce-si petrec vieata pe ape, - pescari si vaslasi, - precum si faptul ca Sfantul Nicolae este ales ca patron al marinei.

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae la Macedo-Romani

Macedo-Romanii au si dansii aceasta credinta, care rezulta din urmatoarea  povestire :

Odata Sf. Casian, - cel ce-si are hramul la 29 Fevruarie in anii bisecti,- s-a dus la Dumnezeu si a inceput sa se planga Ziditorului ca oamenii nu-l cinstesc si pe dansul, cum cinstesc pe ceilalti sfinti.

 Dumnezeu il intreba insa :

- Ai facut vreo fapta buna in lumea aceasta ?   Ceilalti sfinti au facut multe fapte bune si de aceea au cate o zi de tinere.

Nesfarsindu-si inca vorba, iata ca vine acolo Avul-Nicolo, - Sf. Nicolae, ud, leoarca.

- Sfinte Neculai, il intreba Dumnezeu,-de ce esti ud?

- Uite de ce, raspunse sfantul.- Din pricina vantului  mare, era gata-gata sa se inece o corabie; cum am vazut-o, m-am aruncat in apa si am scapat-o de primejdie, iar pe oamenii ei dela moarte.

Atunci Dumnezeu se intoarse catre Sf. Casian si ii zise :

- Auzi cum fac fapte bune cei ce au tinere ? Fugi de-aici si la fiecare patru ani,   sa vii si tu odata.

Si de atunci luna Fevruarie are cate 29 zile la fiecare patru ani odata